Un alt Lumânărică

După cum am spus, Lumânărică a avut un ucenic, pe nume Ion Bardaş. Mai tânăr ca el, originar din acelaşi ţinut al Tutovei acesta l-a imitat în cele mai bune, virtuoase şi sfinte apucături egalându-şi, poate chiar întrecându-şi maestrul. Cunoscut în popor cu porecla Titinaş, după felul său de a se adresa celor din jur cu apelativul, cuvânt inventat de el, “Titinaş sau Titiniţă”, Ion avea să preia numele dar şi renumele înaintaşului său Lumânărică după moartea acestuia, în martie 1842 sau mai bine zis poporul avea să-l “confunde” cu înaintaşul său tocmai dispărut, numindu-l la fel, simplu: Lumânărică.

Cu Titinaş istoriografia a fost mult mai darnică, păstrându-se date precise, în diverse note şi studii despre viaţa şi activitatea sa datorate, în mare parte istoricilor Al. Papadopol-Calimah, N. Iorga sau eruditului episcop, academician Iacov Antonovici[1] sau urmaşului acestuia,  prof. Nicolae Antonovici, ambii fii ai Bârladului.

Se cunoaşte astfel că numele real al noului Lumânărică era  Ion Bardaş şi că aproape de trecerea sa la cele veşnice, s-a călugărit, devenind părintele Ionichie, în biserica ctitorită de el la Bârlad, cu hramul Sf. Gheorghe[2].

“Trecuse ani de zile, şi pe la 1852 răsări la Iaşi, venind tot din sânul Tutovei, un imitator al lui Lumânărică. Acesta era Titinaş. Toţi bătrânii din Moldova ne aducem aminte de el. Numele lui era tot Ion. Pe când trăia încă Lumânărică, el îl ajuta, îl urma în calea sa binefăcătoare.

Acum, întocmai ca şi Lumânărică, Titinaş umbla şi el îmbrăcat în suman, încins cu o funie, cu capul gol, cu căciula subţioară, încălţat cu imenii. Titinaş era de stat mijlociu, smolit, cu părul des şi cu barba deasă, cărunt,- şi cutreiera Moldova, ca Lumânărică altă-dată, şi după aceleaşi fapte; ţinea şi el lumânărele în mână, din care cauză i să zicea şi lui Lumânărică; lăcrima des,– cânta şi el: Lumânărele, dragele mele!….

Lumea-l poreclise Titinaş, pentru că el însuşi numea pe toţi cu acest nume ce-l inventase. El zicea tuturor bărbaţilor Titinaş, iar femeilor Titiniţă! Domnul ţării era numit de el Titinaşul cel mare![3]…”

Nicolae Antonovici spune despre Ion, zis Titinaş şi apoi Lumânărică că: “Dacă el era de loc din Bârlad sau poate venit în acest târg de pe alte meleaguri, nimeni nu poate şti. O singură amintire, păstrată, ni-l arată că era un om singuratic, un schivnic, fără ştiinţă de carte, însă un harnic şi neîntrecut colector de bani de la public, ca nimeni altul! El înţelegea să adune bani nu numai pentru nevoile bisericii Sf. Gheorghe – pe lângă care se alipise în ultimul timp, – ci şi pentru toate celelalte biserici din Bârlad, sărindu-le în ajutor şi împlinindu-le diferite lipsuri, ajutându-le până şi la reparaţiile clădirilor şi încă, mai mult, luând singur iniţiativa ca aceia pentru clădirea Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghe, sau la ridicarea noului locaş al bisericii Sf. Haralambie şi Mina. Dar, în afară de aceste griji Moş Ioniţă având şi un suflet milos, ca a unui adevărat samaritean, nu-şi putea găsi astâmpărul şi liniştea sufletească, decât după ce săvârşea zilnic o „faptă bună”, singura în stare să-i aducă cea mai mare mulţumitre ce se poate închipui, trăind prin ea şi pentru ea![4]

Nebositul cercetător al istoriei ţinutului Bârladului, savantul, ep. Iacov Antonovici va desluşi din documente vechi bisericeşti sau din înscrisuri de pe daniile făcute bisericilor din Bârlad date despre neobositul în facerea de bine, Ion Titinaş[5].

„Această Sf. Evanghelie este a bisericii… Sf. Haralambie şi Mina din oraşul Bârladului… s-au afierosit acestei biserici de sfinţia sa păr. Arhim. Scriban, egumen al sf. M-stiri de la Socola, prin îndureare(a) şi stăruinţa osârdnicului în fapte bune Ioniţă Bardaş, ce ţine locul răposatului Lumânărică. Şi s-au îmbrăcat cu argint în capitala Iaşii de d-l Ionică argintariul, la anul 1846, cu cheltuiala şi agiutoriul acelor orăşeni şi altora, însă tot prin strădania şi multele osteneli a numitului Ioniţă Bardaş!.[6].”

Episcopul acad. I. Antonovici  adăuga că „Acesta (e vorba de Ioniţă Bardaş zis Titinaş) se călugări pe patul de moarte prin părintele Protopop Vrabie, punându-i-se numele de Ionichie”, şi autorul notei continuă: „Această călugărie s-a făcut chiar în ziua când s-a pus temelia bisericii actuale Sf. Ilie, – după cum mi-a spus părintele Econom I. Carp.[7]”…

…“Desigur un suflet atât de curat şi atât de apropiat de sfânta biserică, ca acela al lui moş Ioniţă, nu putea să facă altfel şi cine reflectează mai adânc asupra acestui impresionant moment, va recunoaşte că în acest gest, moş Ioniţă a voit ca moartea să-l găsească cât mai aproape de sfinţii apostoli ai Mântuitorului, pe drumul cărora mersese până atunci.

Ştim că el a murit în anul 1858 şi acum, fiind în măsură să precizăm ziua şi luna morţii părintelui Ionichie, vom înfăţişa o inscripţie, scrisă de un necunoscut, pe o carte a bisericii Sf. Gheorghie[8]. Iată textul: „Să se ştii de când au răposat Ioniţă Titinaş adică părintele Ionichie monah, la anul 1858 Octombrie 8„

Într-o notă de subsol pe marginea însemnărilor pe câteva cărţi de cult ce fac referire la Ion Bardaş, zis Titinaş şi Lumânărică, istoricul, acad. ep. Iacov Antonovici îi face acestuia următorul portret: „…Titinaş care adună bani de la creştini pentru fapte bune: măritări de fete sărace, ajutorarea văduvelor, îmbunătăţiri şi cumpărări de lucruri bisericeşti. Fiind cunoscută tuturor viaţa lui curată şi sufletu-i caritabil toţi îi dădeau şi-l încurajau. Ba, guvernu Moldovei, după cum îmi spune părintele Econom I. Carp, luase dispoziţiuni că ori unde îl va întâlni pe drum căruţa de poştă să-l ieie şi pe dânsul numaidecât. …Acesta se călugări pe patul de moarte în 1859 (sic!) prin părintele protopop Vrabie, punându-i numele Ioanichie şi această călugărie s-a făcut chiar în ziua când s-a pus temelia bisericii actuale a Sf. Ilie – după cum mi-a spus păr. Econom. I. Carp[9]

 

O altă mărturie despre viaţa lui Titinaş o dă, la cererea episcopului I. Antonovici un contemporan al acestuia, institutorul onorific Ioan Vasiliu (Băgu) (1844-1918) care a răspuns la întrebările ilustrului ierarh, „pe când  se afla în viaţă şi avea etatea de 63 de ani”[10]:

„În cea mai modestă cameră a chiliilor Bisericei Sfântu Gheorghe, vieţuia un bătrân, pe care noi, copiii, îl numeam moşul Ioniţă. Vârsta acelui bătrân, pe când eu eram între 6-7 ani, era trecută de peste 50 de ani, cred că nu era departe de 60 ani. Mic la corp, faţa uscăţivă, dar vânjos, părul pletos şi ondulat, barba lungă şi în furculiţi, una şi alta aproape albe, îmbrăcămintea sa era călugărească. Nu-mi amintesc, dacă până la moarte a avut şi al doilea costum.

În zilele de lucru, ca şi în zilele de duminică şi sărbători, de la toaca întâia şi până la ieşitul din biserică, căci pe atunci slujba se făcea în toate zilele, moşul Ioniţă sau mai bine zis călugărul Ioniţă, schivnicul Ioniţă, se aşeza în strana de la uşa bisericii, lăngă masa, unde se vindea lumânările de ceară, într-o postură plină de umilinţă, cu mâinile la piept, cu faţa către catapiteasmă, cu ochii în lacrimi, asculta toată slujba bisericească până la ieşire, când lua sfânta nafură şi mergea umilit făcând des semnul sfintei cruci, ca să intre în modesta lui chiliuţă, ca să-şi ia gustarea, ce era mai mult din vegetale.

Care era ocupaţiunea acestui schivnic?  Când era să se îmbrace icoanele bisericei Sfântului Gheorghe cu argint şi cu aur, când era să se facă sau să se refacă catapiteasma bisericei, când era să se facă candele, cadelneţe, vestminte preuţeşti, reparaţia bisericei etc., călugărul Ioniţă îşi atârna de gât o cruce şi o pungă, cu toiagul în mână parcura stradele, intra în casele bogaţilor, unde era primit cu mult respect, şi zicea: „daţi bani şi îi aşezaţi în această pungă, căci ei sunt pentru biserică şi pentru a ajuta pe cei săraci!” El umbla şi în celelalte oraşe ale ţării. În Iaşi, capitala Moldovei, era cunoscut de toată boierimea. Palatul domnitorului îi era deschis ca la unul din cei mai înalţi demnitari ai ţării. Atât domnitorul precât şi boierimea, îl încărca de bani şi daruri. Călătoria o făcea pe jos şi dacă cineva i-ar fi oferit trăsura, el o refuza. El zicea: „pe geos au mers apostolii Mântuitorului, pe geos merg şi eu!”

Idealul lui moş Ioniţă era biserica şi persecutatul de soartă. Nu numai îngrijirea bisericii Sfântului Gheorghe era idealul lui. La toate hramurile bisericilor din oraşul nostru (Bârlad n.n.), lumânările policandrelor, ale sfeşnicelor şi uleiul candelelor se cumpărau cu banii strânşi de pe la cei avuţi şi păstraţi în punga lui. Când mântuia cu ale bisericii, alerga prin mahalale şi căuta bolnavul, căuta văduva, căuta orfanul, căuta fetele sărace bune de măritat, şi le aducea doctorul de cercetat, medicamentul de luat, lemnul de încălzit, hrana de trăit şi banul de înzestrat.

Desele preumblări ale lui moş Ioniţă pe la Iaşi, vederea şi cercetarea turnului mănăstirii Goliei produse asupra lui o impresiune aşa de mare încât a zis: „cu ajutorul lui Dumnezeu am să ridic un aseminea turn pe lângă biserica Sfântului Gheorghe de la Bârlad”. Cu toiagul în mână, cu crucea şi cu punga legate de gât, moşul Ioniţă colinda satele, colinda oraşele, bate cu toiagul în uşa palatului Domnitorului, umple punga de bani, începe turnul bisericei, îl ridică până unde se vede astăzi; când moare şi cu dânsul a murit şi isprăvirea turnului. Abia, cu chiu cu vai, după ce au trecut zecimi de ani, a putut să se tencuiască şi să i se facă căciulă, unde stă pompierul ce priveghează asupra oraşului isbucnirea vreunui incendiu.

Iată, în scurt, cine a fost moş Ioniţă, un om din popor, om fără ştiinţă de carte, dar om cu frica lui Dumnezeu, om de bine, mărinimos până la cel mai înalt grad.[11]

Pe de altă parte istoricul prof. Nicolae Antonovici işi încheie studiul său dedicat lui Ion Titinaş, căruia i s-a mai zis şi Lumânărică cu următoarele rânduri de îndemn:

“De aceea, un asemenea suflet rar de adevărat samaritean, merită să fie dat ca pildă. Şi-mi aduc aminte, cu duioşie, cum însuşi marele istoric prof. Iorga, la una din prelegerile lui de la „Universitatea populară” din Vălenii de Munte, luând cunoştinţă despre Titinaş – „Lumânărică” de la Bârlad, acest suflet entuziast, altruist şi activ, îl dădea ca exemplu de urmat în viaţa noastră de toate zilele. Era în vara anului 1928.… Datorită acestei aduceri aminte, prilejuită şi de cercetarea „Documentelor Bârlădene”, mi-am luat îndemnul să-l scot pe moş Ioniţă Bardaş – zis Titinaş, zis Lumânărică şi în călugărie părintele Ionichie, – dintre însemnările vremii…[12]

 

 


[1] Iacov Antonovici  (n. 18 noiembrie 1856, Similişoara Bogdanei, Vaslui; d. 31 decembrie 1931, Huşi) episcop român, membru de onoare al Academiei Române.

[2] Antonovici, Nicolae, Ioniţă Titinaş (Părintele Ionichie) – Ctitor al Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghie şi al bisericii Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad în „Tribuna Avântenilor”, iulie-sept., Buc., 1943

[3] Al., Papadopol-Calimah, Două nume legendare din Moldova: Lumînarică şi Titinaş în Arhiva, An. VII, Iaşi, (1896), nr 1-2, ian-febr., p.55

[4] Antonovici, Nicolae, Ioniţă Titinaş (Părintele Ionichie) – Ctitor al Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghie şi al bisericii Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad în „Tribuna Avântenilor”, iulie-sept., Buc., 1943

[5] Antonovici, Iacov, Documente bârlădene, vol. I, Tip. N. P. Peiu, Bârlad p. 325

[6] Ibidem vol. I  p. 320

[7] Ibidem, vol. I p. 199

[8] Ibidem, vol. I p. 325

[9] Ibidem, vol. I p. 325 şi 199

[10] Într-o nota de subsol, la p. 217 (D.bâr. vol.I), I. Antonovici precizează că institutorul Ioan Vasiliu: ”A murit la 14 Iunie 1918, în etate de 74 ani. N-a fost căsătorit.”

[11] Antonovivi, Ioan,  Documente bârlădene, vol.V, Tipografia Neculai P. Peiu, Bârlad, 1911 p.217, 221-222

[12] Antonovici, Nicolae, Ioniţă Titinaş (Părintele Ionichie) – Ctitor al Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghie şi al bisericii Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad în „Tribuna Avântenilor”, iulie-sept., Buc., 1943

Anunțuri

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: