Prinţ şi cerşetor

Ce legătură duhovnicească, puternică ar putea exista între un om bogat, prinţ al bisericii şi un sărman cerşetor? Aparent nici una şi totuşi, în Moldova începutului de veac XIX a existat o astfel de prietenie sfântă ce a fost desluşită lumii, la sfârşitul popasului celor doi pe acest pământ şi mult mai târziu, dincolo de moarte. Filip – nobil, descendent al familiei Beldimăneştilor, om cultivat şi cu frică de Dumnezeu a fost printre puţinii boieri moldoveni care a ales, sub numele de Filaret, calea călugăriei şi a slujirii Bisericii în cele mai înalte demnităţi ecleziale ale vremii: egumen, episcop şi cea de mitropolit[1].  Ioan – cerşetor, un calic cum li se mai spunea cerşetorilor în acele timpuri a fost un neştiutor de carte, aparent fără de vreun căpătâi, un ţăran simplu de prin părţile Tutovei. La douăzeci de ani  fuge “în lume” nu ca să scape de apăsarea grea a acesteia ci ca să o slujească, urmându-şi cu credinţă o vocaţie numai de el ştiută, şoptită de un glas tainic, interior. Multe alte asemenea chemări minunate la slujire, dincolo de înţelegerea lumească, sunt cunoscute în istoria omenirii iar cei aleşi pentru a le împlini, la vremuri potrivite au fost consemnaţi, în mare parte drept sfinţi ai lui Dumnezeu, de către istoria comunităţilor locale. În bună parte, la fel s-a întâmplat şi cu românul nostru Ioan. Om sărman cu duhul a cărui lucrare împlinită cu multă suferinţă şi răbdare, în dragoste de Hristos şi de oameni, spre folosul neamului său  avea să fie onorată de contemporani şi pomenită de cei care i-au urmat, peste ani. Dacă ar fi să amintesc doar câţiva dintre iluştrii cărturari ai ţării, care au adus aminte şi laudă numelui concetăţeanului lor Ioan, cunoscut mai mult prin porecla dată acestuia, aceea de Lumânărică, aş enumera pe Ghe. Asachi, C. Negruzzi, V. Alecsandri, M. Corradini, Ion Ghica, I. Creangă, Al. Papadopol-Calimah, Ghe. Ghibănescu, N. Iorga, N. A. Bogdan, ep. I. Antonovici, pr. C. Bobulescu ş.a.

G. Călinescu sau T. Vianu, până astăzi E. Simion au scris şi ei despre “Lumânărică”, dedicând cuvinte pline de sensibilitate şi încărcătură emoţională, creştinească omului Lumânărică şi lucrării sale filantropice: “cerşetor evanghelic, umil, sfânt, binefăcător, desăvârşit, altruist, simpatic om cu viaţă sfântă, duioşie, cucernicie, caritate, simplitate, figură pitorească, Gavroche al uliţei moldave”, etc.

Soarta a vrut ca astăzi, la peste un secol şi jumătate de la trecerea lor în veşnicie, cei doi, Filip şi Ioan (prinţul şi cerşetorul) să se odihnească alăturat, în aceiaşi raclă din cripta gropniţei rezervate ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii Talpalari, din Iaşi. Câtă onoare şi ce semn mai înalt de preţuire se putea da, peste veac, memoriei omului minunat care a fost Ioan, zis Lumânărică!?

„În ace[a]stă ladă, să odihnescu oasăle robilor lui Dumnezău din familia Beldimănească, Filaret-arhiereu, Gheorghie, Maria – deci părinţii vlădicăi – osăbit Lumănerică şi Proculeasă.”[2]

Viaţa lui Ioan a fost profund legată de aceea a vlădicăi Filaret şi după cum vom vedea mai departe, de cea a familiei boierilor Beldiman, prin nepoata marelui ierarh, Dna Marghioala (Maria) Miclescu născută Beldiman, mama altui ierarh de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul primat Calinic Miclescu[3], cel care l-a uns pe Carol I ca rege, în 1881.

 

Calinic Miclescu într-o fotografie ce a aparţinut Elenei Cuza, care poartă dedicaţia: „În memoria regretatului şi mult iubitului Vodă Cuza şi ca dovadă de respect şi afecţiune Măriei Sale Elena Doamna, din partea smeritului lor rugător către Dumnezeu, + Calinic 20 aug 1878”

Despre Ioan se ştie doar că s-a născut cam pe la anul 1782, într-un sat de prin părţile Tutovei, Bârladul de astăzi, că din pruncie a rămas orfan, crescut de o femeie evlavioasă din sat care-i transmite dragostea de Hristos şi de aproapele, îndemnându-l să împartă pe la biserici lumânări, lumina Celui înviat. Pentru aceasta Ioan va fi cunoscut de concetăţenii săi sub numele de Lumânărică. La vârsta de 20 de ani, cam pe la Anul Domnului 1800 pleacă de acasă, îndemnat şi purtat de un glas tainic. Colindă ţara Moldovei în lung şi-n lat “cerşetorind” după cum o făceau şi calicii din acea epocă, nu puţini la număr, reuniţi într-o breaslă, numită Breasla calicilor sau a mişeilor.[4]

 

 

Organizarea cerşetorilor de atunci într-un “sindicat”, astăzi ni se pare deadreptul ridicolă, dar era  făcută pentru un control mai lesnicios asupra membrilor breslei, impunerea unor reguli stricte, precise privind locurile de cerşetorie, deobicei biserici şi mănăstiri, identificarea mai uşoară a cerşetorilor care aveau un şef numit staroste, plata de impozite, reprezentarea în faţa autorităţii civile sau de judecată, etc. Era perioada în care şi robia ţiganilor, aflaţi sub stăpânirea unor boieri sau mănăstiri era un lucru la fel de firesc şi de normal ca cerşetoria profesie. Din capul locului însă trebuie  subliniat faptul că Lumânărică nu era un cerşetor “meseriaş“ ca oricare altul din vremea lui, nu era un membru al acestei bresle chiar dacă era considerat de mulţi a fi fost un “calic” şi numit astfel. “Cerşetoria” lui Lumânărică era numai un mod propriu de a face binele, în numele unui ideal nobil, dictat de o puternică credinţă. Lumânărică era un apropiat de învăţătura în Iisus Hristos, de slujitorii altarelor Lui, facându-şi “veacul” pe lângă zidurile bisericilor şi mănăstirilor, participând cu evlavie adâncă la multele rânduieli şi slujbe. Poporul îl ştia după înfăţişare, fapte sau nume ca pe “omul lui Dumnezeu”, oferindu-i obolul datorat Atotmăritorului, jertfe de bunuri sau bani, obol împărţit mai apoi de însuşi Lumânărică acolo unde suferinţa şi nevoile erau prea mari, cheltuind pentru ctitorirea ori susţinerea şi înfrumuseţarea sfintelor lăcaşuri de rugăciune, mănăstiri şi biserici. Spre deosebire de Lumânărică care era cu totul desprins de grija pentru sine şi a zilei de mâine, calicii, cerşetorii acelor vremuri practicau cerşetoria, în primul rând, ca pe un mijloc de existenţă pentru ei şi familiile lor, cum îndeobşte era preocuparea breslei din care făceau parte. Lumânărică nu a avut casă, masă, familie, nu şi-a purtat în nici un fel grijă sieşi. Lumânărică se considera doar un simplu administrator şi păstrător al pomenelor primite pe care le punea în folosul altora, în numele lui Dumnezeu, fără de vreo condiţionare sau discriminare socială sau de credinţă. “Ajuta pe orfani, pe văduve, pe bolnavii creştini sau iudei, boteza sau înzestra fetele sărace de măritat. Oriunde era o nenorocire, oriunde era o sărăcie, Lumânărică sosea ca din cer, şi aducea pe ascuns milă, mângâiere şi ajutor.[5]

Peste ani, Iorga avea să “breveteze” acest fel de a “strânge fonduri” pentru o cauză nobilă, prin “metoda Lumânărică” sau “cu lumânărica”. Au fost desigur şi personalităţi ale culturii noastre care nu au putut înţelege comportamentul suprafiresc, “anormal”[6], [7] al lui Lumânărică. L-au considerat fie un fel de Gavroche[8] al Iaşului sau pur şi simplu un afacerist, a cărui filantropie s-ar fi datorat surplusului de monedă rezultat din comerţul cu lumânări, vândute pe la colţuri de biserici. O “reţetă” cunoscută astăzi de a face filantropie cu profitul din afaceri, care nu seamănă, nici pe departe cu aceea despre care vorbea Iorga, “reţetă” proprie doar lui Lumânărică!

 


[1] Episcopul Filaret Apamias (Filip Beldiman, 1781-1844) este o figură importantă, deşi relativ puţin cunoscută a Bisericii moldovene din secolul al XIX-lea. Intrat în monahism prin grija unchiului său, mitropolitul Veniamin Costachi, a urcat treptele ierarhiei pâna la cea mai înaltă, ajungând locţiitor de mitropolit în 1841. A îndeplinit în paralel functii administrative si diplomatice pe lângă Mitropolia din Iaşi, fiind concomitent egumen al mănăstirilor Slatina (Fălticeni) şi Negru Vodă (Câmpulung Muscel). Contribuţiile sale s-au dovedit a fi extrem de importante pentru ambele lăcaşuri, atât în plan financiar cât şi economic, dar mai ales sub raportul restaurării celor două monumente istorice. (Beldiman, Ruxanda, Episcopul Filaret Apamias Beldiman şi ctitoria sa de la Corneşti (Iaşi), „moşia strămoşească a Beldimăneştilor”, al XV-lea Congres de Genealogie şi Heraldică Iaşi, 13 – 15 mai 2010; Rezumatul lucrărilor)

[2] Bobulescu Constantin, Banul Tănasă Gosan 1769…-1831 Iunie 17, Bucureşti, 1928 p. 12-13

[3] În „liniştea bogată” a marii lavre de la Neamţu, sub lespedea aceluiaşi mormânt din pridvorul bisericii Înalţarea Domnului, a fost rânduit să-şi afle întru fericită adormire veşnica odihnă şi să aştepte ceasul cel mare al Învierii de obşte şi al Dreptei Judecăţi doi dintre ierarhii de altădată ai Bisericii noastre, Sofronie Miclescu, mitropolit al Moldovei (1851-1860) şi Calinic Miclescu, şi el mitropolit al Moldovei (1865-1875) şi apoi cel dintâi mitropolit primat al României (1875-1886). Unchi şi nepot, părinte duhovnicesc şi ucenic devotat, coborâtori prin sânge şi vrednicie din marile familii ale ţării, cei doi arhipastori au condus Biserica în vremea când aceasta era chemată să găsească dezlegările necesare pentru împlinirea aşteptărilor neamului românesc. (Pr. Daniel Niţă-Danielescu, Doi ierarhi români: mitropolitii Sofronie şi Calinic Miclescu, al XV-lea Congres de Genealogie şi Heraldică Iaşi, 13 – 15 mai 2010, Rezumatul lucrărilor)

[4] Ghibănescu, Ghe., Breasla mişeilor şi locul calicilor din Iaşi: studiu istoric şi documente, Iaşi, Atelierele Grafice Lumina Moldovei, 1924 ( Extras din Buletinul „Ion Neculce”, fascicola IV);

Gravură din Almanah de învăţătură şi petrecere, publicat de Kogălniceanu, pe 1842, lucrare atribuită lui Giovanni Schiavoni (n.1804, Trieste, Italia – d. 1848), pictor italian, profesor între anii 1837-1843, la clasa de „zugrăvire” a Academiei Mihăilene din Iaşi.

[5] Al. Papadopol-Calimah, Două nume legendare din Moldova: Lumînărică şi Titinaş în Arhiva, An. VII, Iaşi, (1896), nr 1-2, ian-febr., p.55

[6] N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi: Monografie istorică şi socială, ilustrată, Ed.Goldner, Iaşi, 1913

[7] Iacoban, Mircea Radu, Anormali? în Monitorul de Suceava, An. XV, nr. 128 (4419), 3 iunie 2010

[8] Simion, Eugen, C. Negruzzi (II) în Cultura nr. 204, Buc., 18 dec. 2008

Reclame

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: