Minuni atribuite lui Lumânărică

Cel mai greu de scris mi se pare a fi fost acest capitol, să pun pe hârtie acele câteva fapte de viaţă de care am cunoştinţă, minuni înfăptuite prin rugăciunile şi meritele lui Lumânărică în faţa lui Dumnezeu.

Minune poate fi oricare experienţă personală cu Dumnezeu. Câţi dintre noi nu am realizat, la un moment dat, că o întâmplare anume din viaţa noastră, ce părea celor din jur a fi doar un lucru banal, firesc, o „simplă coincidenţă” era tocmai răspunsul miraculos la rugăciunile noastre tainice şi fierbinţi?

Admiraţia mea puternică pentru Lumânărică a izvorât probabil şi dintr-o frustrare pe care o trăiesc, pot zice de la începutul existenţei mele, anume de a nu mă fi putut desprinde şi lepăda de materialismul şi egoismul acestei lumi. De aceea  Lumânărică este, încă înainte de a-l cunoaşte, modelul evanghelic dorit de urmat dar greu, foarte greu, imposibil pentru mine de pus în practică.

Relaţia cu Lumânărică a devenit şi mai puternică după stabilirea unei „legături”, peste timp cu acesta. După acel „ceva” simţit la descoperirea lui prin scrisul lui N. A. Bogdan[1], iată-l apărându-mi întruchipat în vis, prelungire a imaginii formate despre el, din cele citite. A fost ca o proiecţie, la fel cu cele pe care le experimentăm oricare dintre noi, din când în când şi care cuprind fotograme cu chipuri dragi sau simple cunoştinţe, mutate la cele veşnice. Sunt imagini virtuale recepţionate de o simţirea care nici în somn nu are odihnă, chipuri trecute în lumea umbrelor, ale căror apariţii onirice ne fac bine, ne dau confort şi speranţa că viaţa nu se sfârşeşte aici, pe pământ.

Un bărbat scund, firav, relativ tânăr. O faţă mică, rotundă cu trăsături blânde, comune. Barba rară, scurtă şi albă. Buze subţiri ce lasă abia să se vadă, după un zâmbet reţinut, discret schiţat, vârful dinţilor de sus uşor şi uniform macinaţi din marginea lor. Părul – foarte des şi aspru, cărunt, aproape scurt dar în smocuri neregulate ca lungine, aşezate „în scări”, ca şi cum le-ar fi tăiat singur, la întâmplare cu un obiect nu prea bine ascuţit. Sprâncenele negre, cu fire lungi şi rare, răsfirate şi zburlite deasupra unor ochi mici, rotunzi, strălucitori şi negri. Aşa l-am „văzut” pe Lumânărică după care am început să caut, cu şi mai multă sârguinţă mărturii scrise despre viaţa acestuia. Pe de altă parte, am avut bănuiala dar nu şi proba că osemintele lui sunt în gropniţa de la biserica Talpalari. Până la găsirea dovezii, care este manuscrisul cu inscripţiile de la Talpalari al părintelui C. Bobulescu, acest lucru devenise, totuşi, o certitudine în inima mea, după o altă viziune cu Lumânărică.

Într-o călătorie în timp, în vremea Iaşului de început de veac XIX, urcam agale coasta dinspre Bahlui, spre mahalaua calicilor, luând la pas uliţa cu acelaşi nume. Trec pe lângă bordeie sărăcăcioase şi las în urmă fântânile de dubit tălpile făcute din piei de animale ale breslei talpalarilor. La mijirea zorilor, păşesc agale pe o potecă ce însoţeşte gardul cimitirului Talpalari care se întindea până jos, în vale, într-o puzderie de cruci simple de lemn, unele aplecate de ani, roase de putregai şi cari. Ajuns pe culmea dealului îmi apare biserica al cărei ierarh, gazdă plină de afabilitate şi cucernicie mă conduce, în interiorul lăcaşului pictat cu icoane bizantine ca apoi, ghicindu-mi parcă gândurile, să-mi facă invitaţia să-l urmez ca să-mi arate pe cineva. Păşesc peste un prag şi mă opresc la intrarea într-o încăpere alăturată, foarte strâmtă de astă dată ce părea a fi o bisericuţă, pictată cu chipuri de sfinţi. Aici, drept în faţă, pe o năsălie, un fel de prichici de lemn, stătea culcat, pe-o parte, în capul oaselor un bătrânel scund, cu barbă albă şi lungă, cu plete bogate, dalbe. Picioarele-i goale, subţiri ieşeau dintr-o zdreanţă de haină lungă ce-i ajungea puţin peste genunchi. Gamba dreaptă, înfăşată cu o legătoare de pânză albă, păstra urme de rană sângerândă. L-am întrebat, ce a păţit la picior? În loc de răspuns, a zâmbit, doar. Era Lumânărică! Am înţeles astfel, că dorea parcă să-mi spună: „Da, ai dreptate, oasele mele sunt acolo, în gropniţa de la Talpalari!”

Nu după mult timp, a urmat redescoperirea inscripţiei din monografia şi manuscrisul aparţinând părintelui C. Bobulescu şi, astfel a venit confirmarea celor arătate, în chip miraculos de Lumânărică, însuşi. A fost o mare bucurie pentru sufletul meu!

În vara anului 2008 un cotidian din Iaşi publica un articol despre drama unei tinere mame dintr-un sat amărât de prin aceleaşi părţi ale Tutovei, unde se născuse, cândva, pe la 1782 şi Lumânărică.[2] La 22 de ani Doiniţa, mamă a doi copii şi cu un altul în pântec era supusă unei operaţii de extracţie a fătului, cu o lună mai devreme de termenul de nouă luni, pentru a urma o alta, mult mai complicată, de chirurgie paleativă de data aceasta, pentru a se încerca „imposibilul”: rezecţia parţială a unei tumori maligne, de tip meduloblastom, aflată pe creier. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de dl. Dr. Corneliu Tarasi, medic primar neurochirurg la Clinica a II-a de Neurochirurgie a Spitalului „N. Oblu”, din Iaşi. Când totul părea pierdut, medicii exprimând, potrivit experienţei şi practicii medicale, un prognostic catastrofal, apare în toată acestă dramă trăită de familia de ţărani tutoveni, mâna proniei dumnezeieşti prin persoana unui alt fiu al Tutovei, inimosul şi vrednicul preot din Bucium, părintele Dumitru Carp care şi-a oferit toată susţinerea sa morală, spirituală şi materială.

Urmând un program de chimio şi radioterapie oncologice, ce părea multora a fi o pierdere de vreme, cu efect psihologic doar, rugăciunile tinerei mămici, zi de zi către bunul Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos şi Maica Sa Sfântă, către Lumănârică, consăteanul ei, au făcut ca numai la câteva săptămâni de la operaţie, examenul RMN să  arate, spre surprinderea medicilor, dispariţia totală, miraculoasă a restului tumoral, stare ce se păstrează, spre slava lui Dumnezeu şi astăzi.

A urmat bucuria întregii comunităţi de la Parohia Bucium a părintelui Carp unde s-a organizat o cumătrie caritativă de toată frumuseţea. La această sărbătoare a micului fecior pe nume Constantin-Bogdan s-au strâns bani pentru ca părinţii lui să-şi termine casa, să-şi facă o fântână şi alte acareturi, să cumpere încă o bucată de pământ pentru pus popuşoi şi lucernă pentru cele două vaci de lapte şi alte dobitoace din bătătura casei. Toată această istorie minunată a fost descrisă, pe larg, pe baza documentelor medicale, de publicistul Ion. N. Oprea în cartea sa „Lumânărică – Sfântul Ioan de la Tutova şi epoca în care a trăit”.[3]

De Sărbătorile Crăciunului 2010 am primit, via Internet, ca răspuns la urările de bine adresate specialistului radioterapeut care a tratat-o, în vara lui 2008, pe Doiniţa Ciobanu, la Clinica de Oncologie din Iaşi, acum medic într-o clinică din Franţa, următoarele rânduri: Vă mulţumesc pentru urări. Vă doresc şi eu Sărbători binecuvântate cu pace şi bucurie în suflet. Mă bucur sincer pentru d-na Ciobanu, cu atât mai mult cu cât boala dânsei este extrem de serioasă şi cu prognostic rezervat. Puteţi să-i spuneţi că din fericire Dumnezeu a avut milă de ea şi de micuţii ei, alegând să-i dea multe zile şi sănătate în ciuda statisticilor medicale. Transmiteţi-i urări de sănătate din partea mea, pentru anul următor. Dr. Ovidiu Veresezan

Pentru a îndepărta orice suspiciune, o mostră din ţesutul tumoral recoltat în urma operaţiei de la Iaşi a fost contraexpertizată de către Spitalul „Bagdasar-Arseni” de la Bucureşti care a confirmat dramaticul diagnostic.

Vestea acestei vindecări miraculoase, prin rugăciunile lui Lumânărică a făcut ca alţi creştini aflaţi în situaţii sensibile de sănătate să ceară sprijin şi ajutor de la Dumnezeu prin meritele şi sfinţenia lui Lumânărică. Aceste lucruri, atâtea câte le ştiu, pot fi verificate. Două persoane, despre care am cunoştinţă, au suferit, una intervenţii multiple după recidivarea, se pare a unui neoplsm mai demult operat iar a doua, după multe şi chinuitoare analize ce păreau să arate o suspiciune de tumoră pe colon, la un moment dat testele au luat o turnură spre parametrii benigni. Cei doi, care au crezut în  sfinţenia şi puterea lui Lumânărică, duc acum o viaţă obişnuită, normală.

Un alt caz dramatic s-a terminat, pentru cei care au apelat la ajutorul lui Lumânărică, cu dobândirea unei păci interioare şi nu printr-un miracol imediat, mult dorit. Este povestea, plină de lacrimi şi suferinţă a unui cuplu de intelectuali din Bucureşti, al cărui prim copil, o fetiţă se năştea cu o gravă malformaţie cardiacă. I-am cunoscut în urma apelului lor de a strânge bani şi pe Internet, pentru o operaţie a micuţei copile, în Germania. Când totul părea să fie perfect, intervin complicaţiile medicale. Disperaţi şi descurajaţi propun părinţilor să-şi pună durerea şi speranţa lor în mâinile lui Dumnezeu şi să se roage şi lui Lumânărică, povestindu-le de vindecarea miraculoasă a tinerei de la Tutova. Sunt întrebat cum şi ce să facă pentru ca Lumânărică să-i asculte, să-i ajute şi pe ei? „Daţi ceva de pomană, în numele lui Lumânărică!” Răspunsul, pe Internet a venit imediat: „Am dat unui sărac, o pâine!”

La o nouă întâlnire pe net, tatăl micuţei îmi scrie cu bucurie şi speranţă că tocmai a visat un batrânel, care părea îmbrăcat ca un călugăr şi că acesta i-ar fi spus să-şi boteze fetiţa şi să-i pună numele Maria.

După botezul făcut de preotul spitalului, la terapie intensivă, când bebeluşul a primit şi numele Maria, din păcate lucrurile se precipită şi micuţa copilă trece la Domnul. O jale şi o desnădejde şi mai mari au cuprins pe cei doi tineri părinţi, hotărâţi să abandoneze corpul micuţei flăcărilor crematoriului spitalului. Dar, Dumnezeu a socotit ca trupul plăpând, de înger al Mariei să fie recuperat, ca prin minune, de „nişte măicuţe de la Pipera” şi înmormântat creştineşte, în cimitirul mănăstirii lor. Între timp, am aflat că tânăra familie este din nou fericită. Sunt proaspăt părinţii ai doi băieţi gemeni şi au certitudinea că, acum, din când în când, de acolo, de Sus le zâmbeşte îngeraşul lor drag – Maria.

Ar mai fi de adăugat răspunsul şi ajutorul minunate date de Lumânărică unui tată mâhnit sufleteşte de lepădarea de la dreapta credinţă a singurei fiice, studentă eminentă, cândva model de comportament moral şi social.

Probabil că sunt alte şi alte fapte minunate săvârşite de Dumnezeu în viaţa celor care i-au cerut îndurarea şi ajutor pentru meritele şi prin rugăciunile lui Lumânărică.

Lumânărică face şi astăzi binele ce-l făcea odată, aduce mângâiere şi pace acelora pe care el îi vede în nevoi şi la necaz.

În toamna trecută am primit vizita unui pelerin din Serbia, venit la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva pe care sârbii o cinstesc cu mare dragoste, moaştele Sfintei poposind, în istoria trecută şi la Belgrad. Era vizita unui tânăr bunic de 51 de ani, tată a trei copii majori din care unul la casa lui, familist. În urmă cu peste 10 ani, suferise o intervenţie chirurgicală majoră, ca urmare a unui cancer şi venise deabia acum, la Iaşi, de ziua Sfintei,  într-un jurămând de împlinit în viaţă, pentru a mulţumi, pentru a atinge moaştele Sfintei Petka (astfel o numesc slavii pe Cuvioasa de la Iaşi, cu numele zilei de Vineri). După vizite pe la mănăstirile noastre, i-am povestit, bineînţeles şi de Lumânărică de la biserica Talpalari. Criza economică a cuprins şi Serbia, grija pentru binele material al copiilor şi nepoţilor îngrijorându-l şi preocupându-l pe pelerinul belgrădean. Acestea l-au făcut ca la gropniţa de la Talpalari să ceară lui Lumânărică ajutor pentru un lucru relativ banal, comenzi pentru mica lui firmă pe care o conduce la Belgrad, aflată de câteva luni, din lipsă de lucru, în prag de faliment. După întoarcearea sa acasă, am primit, între altele, următoarele rânduri: „Lumanarica ha gia’ fatto (insieme alla Sf. Parascheva, naturalmente) dei miracoli a me: tanto lavoro che riesco a fare tutto. …Io faccio preghiere tutti i giorni per la salute e la serenita’ di tutti miei amici (incluso te, Gheorghe) e racconto la storia di Lumanarica a tutti che si interessano di sapere come e’ stato il mio viaggio a Iasi… Zoran”

Înainte de a trimite la tipar această carte, a trebuit să adaug o altă faptă minunată atribuită lui Lumânărică. Mura, o tânără, care poartă un nume de fruct sălbatic, de pădure, cu dureri şi răni sufleteşti pricinuite de o copilărie nefericită petrecută într-un orfelinat comunist, pe lângă o structură fizică firavă a fost diagnosticată, cu ani în urmă cu o boală genetică rară, denumită, în terminologia medicală AEH sau Angioedem ereditar. Această maladie este cauzată de „deficienţa unei proteine asociată activării complementului, de concentraţia sau funcţionalitatea scăzută a C1-inhibitor esterazei (C1-INH)”.

Auzind de Lumânărică,  Mura s-a rugat, cum a ştiut ea să o facă, în „legea ei” şi, la un ultim control efectuat la singura clinică din România, specializată în această boală, de la Târgu-Mureş[4], rezultatutele examenului medical şi al testelor au fost suprinzătoare: „…nici simptomele şi nici valoarea complementului nu susţin diagnosticul de Angioedem ereditar. Conf. Univ. Dr. Dumitru Moldovan” Cei mai puţin încrezători „în minuni”ar putea spune că a fost o greşeală de diagnosticare. De menţionat că primele teste pozitive de la Iaşi, au fost confirmate de un laborator specializat din străinătate aşa cum este, de curînd acreditat şi laboratorul de la Clinica de Alergologie din Târgu Mureş.

Din păcate, s-au găsit persoane din preajma celor două femei vindecate, în mod miraculos de Dumnezeu prin rugăciunile lui Lumânărică, care au slobozit legiuni de ocări şi invective, la întâmplare, în stânga şi dreapta aducând necredinţei lor tot felul de  „argumente ştiinţifice”, acuze de malpraxis în diagnosticarea celor două paciente sau chiar de mistificare a realităţii în scopuri propagandistice, religioase. Ura detractorilor nu a putut fi domolită decât printr-o atitudine de umilinţă, de respectare a opiniilor acestora, prin rugăciune, pentru ca mintea lor să nu se tulbure peste măsură şi să smintească şi pe alţii. A fost un „e pur si muove”, o dare în lături pentru a lăsa să treacă, mai departe şi „să se arunce de pe stâncă în mare” toată ura, răutatea şi gelozia dezlănţuite, fără de măsură şi bun simţ.

Posibil să fie multe alte fapte minunate care s-au petrecut la gropniţa de la Talpalari unde odihnesc osemintele lui Lumânărică sub protecţia părintească, în îmbrăţişare duhovnicească a mentorului său, arhiereul mitropolit, episcop Filaret Apamias din familia  boierilor Beldiman.

 

 


[1] N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi: Monografie istorică şi socială, ilustrată, Ed. Goldner, Iaşi, 1913

[2] Farcaş, Daniela, Un caz deosebit de complex în mâinile medicilor Ieşeni, Medici puşi să aleagă între două vieţi: mama sau copilul În: “Ziarul de Iaşi”, 20 iunie 2008

[3] Oprea, N. Ion, Lumânărică – Sfântul Ioan de la Tutova şi epoca în care a trăit, Ed. PIM, Iaşi, 2009  p.

[4] www.haenet.ro  Reţeaua Română de Angioedem Ereditar (RRAEE)

Anunțuri

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: