Literatură sau istorie?

Prin condeiul lui C. Negruzzi, Lumânărică a devenit personaj literar, dobândind şi în această ipostază celebritate, fiindu-i atribuite în comentariile la opera scriitorului, însuşiri măgulitoare pentru un muritor. Nu-şi are rostul aici şi nici nu am căderea să fac judecăţi literare sau de istorie literară asupra opusului negruzzian. Doresc doar să fac observaţia că faima literară dobândită de Lumânărică, nu a făcut, din păcate decât să estompeze, în timp, câteodată chiar să acopere cu totul, personajul istoric. Lumânărică nu a fost un personaj livresc, închipuit, fabricat în “laboratoarele” literaturii române aşa cum, din nefericire mai este considerat astăzi, inclusiv de către unii slujitori ai Bisericii care-l  tratează pe Lumânărică cu circumspecţie chiar cu rezeve teologice.

Cu toate acestea “Lumânărică”, personajul literar şi-a făcut “treaba” şi, alături de alte pagini  din literatura română a stat, ani la rând în cărţile de română ale elevilor, sau în antologiile de literatură pentru popor[1], însufleţind minţile multor copii şi adulţi. “Lumânărică” din opusul negruzzian şi-a împlinint rolul de educator al naţiei, unul profund moralizator şi creştin. N. Iorga îşi aducea aminte de lectura lui “Lumânărică” făcută într-o vară, copil fiind, în vacanţă la unchiul său de la Roman. “Era, în această bibliotecă, un vechi calendar franco-român al lui Asachi, din care mi-a rămas în minte povestea lui Lumânărică, bunul cerşitor ctitor şi răspânditor de milostenii…[2]

Ca autor al unui manual de română pentru elevii de gimnaziu care cuprindea şi pe “Lumânărică”, G. Călinescu făcea, la sfârşitul schiţei lui Negruzzi adnotarea: „Exerciţiu: Se va stărui asupra cuprinsului bucăţii, arătându-se caracterul frumos al lui Lumânărică”[3]

Alături de alte bucăţi literare, „Lumânărică” a fost educator şi tineretului român din Transilvania de dinaintea Marii Uniri. Publicaţia românească „Răvaşul”[4] de la Cluj, editată de Petru P. Bariţiu anunţa, în feb. 1910:

„Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român” din Sibiu a îmbogăţit literatura pentru tineret cu o nouă publicaţie, care desigur  va aduce cele mai bune servicii educaţiei artistice a tinerelor generaţii. Sub titlul „Biblioteca Tinerimii”, îngrijită de secţia şcolară a început să publice o serie de broşuri, cari cuprind o lectură potrivită şi aleasă pentru tineretul de la ţară şi de la oraşe. Până acum au apărut patru numere şi anume: Nr.1 „Puiul” de Ioan Al. Brătescu-Voineşti, Nr.2 „Vestitorii” de Mihail Sadoveanu, Nr.3 „Meşterul orb” şi „Luminărică” de C. Negruzzi, Nr.4 „Darul lui Christos” şi „La fereastră” de Ioan Popovici Bănăţeanul. Fiecare broşură se vinde numai cu 6 bani (trei creiţari), aşa că o poate cumpăra şi cel mai sărac tânăr.

Atragem îndeosebi atenţiunea învăţătorilor şi preoţilor noştri asupra acestei publicaţii care se poate comanda de la Biroul Asociaţiunii (Sibiu str. Şaguna nr.6) şi de la Librăriile noastre.”[5]

Despre aceleaşi apariţii literare din seria “Biblioteca tineretului” între care, se regăsea şi “Luminărica”(sic!) lui Negruzzi  scria şi  Transilvania,  revista Asociaţiei pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român[6]: “Prin alegerea nimerită a bucăţilor literare, prin ieftinătatea deosebită a broşurilor,  această lectură va pătrunde în cercurile şcolăreşti, fiind o adevărată binefacere.”[7] Broşurile circulau fiind răspândite în mediile româneşti din satele ardelene. “Un merit deosebit pentru răspândirea broşurilor revine elevilor Seminarului Andreian[8], cari într-o vacanţă au dus acasă şi au desfăcut un număr foarte mare de exemplare.”[9]

Lumânărică a fost cunoscut şi în afara ţării, de către aceia care au dorit să-i studieze limba lui, românească, la început de veac XX printr-o pedagogie, la modă atunci, de a învăţa limbile moderne. Este vorba de Metoda Gaspey-Otto-Sauer, apărută la Paris. Aceasta consta în însuşirea gramaticii prin scurte lecţii cu subiect captivant ce cuprindeau elemente de etimologie, sintaxă, vocabular sau exerciţii.[10] Într-o „Grammaire roumaine”[11] pentru uzul francofonilor, Lumânărică (Petit Cierge) era şi „un morceau de lecture” adică „o bucată de citire”, ce explica din înţelesul limbii noastre. Cu siguranţă, Lumânărică a lui Negruzzi, va fi trezit multora dintre învăţăceii limbii lui şi gânduri mult mai profunde cum ar fi rostul omului pe pământ sau, de ce nu chiar despre  măreţia personajului Lumânărică, văzut la înălţimea dată de faptele sfinţilor şi mărturisitorilor lui Hristos, din apusul european. La câţi dintre aceştia oare, lectura lui Lumânărică nu le va fi sugerat asemănări şi comparaţii, de ex. cu Sărăcuţul din Umbria italiană, Sfântul Francisc din Assisi, patronul Europei, un continent dorit de toţi creştinii a fi un pământ al păcii, toleranţei şi bunei înţelegeri?

Chiar dacă “Sfântul Lumânărică”, aşa cum l-au numit mitropolitul Filaret Beldiman, C. Negruzzi sau Al. Papadopol-Calimah nu-şi va găsi locul meritat şi în sinaxarele[12] bisericii, el va fi făcut cunoscut, cu siguranţă, în continuare drept un model de bun şi vrednic dreptmăritor creştin român de către literatura română care l-a consacrat, cu adevărat.

Revenind la exegeţii operei lui Negruzzi, la criticii literari care au remarcat, dincolo de personajul literar, realitatea şi autenticitatea lui Lumânărică, dedicându-i frumoase rânduri, iată câteva asemenea scurte comentarii:

 

N. Iorga: „În Almanahul de învăţătură şi petrecere pe anul 1844, tipărit de Kogălniceanu, Negruţ mai schiţează chipul de umil sfânt binefăcător al cerşetorului Lumânărică, ziditor de biserici din pomana culeasă ban cu ban…[13]

 

Tudor Vianu: “Este în egală măsură Negruzzi şi pictor al omului moral?… Lumânărică, cerşetorul a cărui cucernicie, caritate şi simplitate sunt egale cu deplina lui sărăcie, îşi zugrăveşte singur felul, răspunzând acelora care îl întreabă de unde este: ”Nu ştiu, răspundea; ştiu numai că mama când m-a luat mi-a zis: “Niţă, dragul meu! Să cumperi lumânărele şi să le împarţi pe la bisericele” Atâta ştiu, atâta fac[14]

 

Al. Piru : “În necrologul cerşetorului Lumânărică din Scrisoarea XIII, publicat în Almanahul de învăţătură şi petrecere pe 1844, există o intenţie de fiziologie, dacă nu de caracteriologie propriu-zisă, Negruzzi prezentându-ne pe acest personaj, odată foarte cunoscut în Iaşi, înmormântat de mama mitropolitului Calinic Miclescu, ca pe un tip de desăvârşit altruist, primind mila numai pentru a o împărţi altora. Fireşte, subiectul e ingrat chiar şi pentru un autor căruia nu-i lipseşte sentimentul tragicului.[15]

 

E. Lovinescu : “În Scrisori, Negruzzi e cel dintâi bun foiletonist al nostru… Altă dată, simpaticul ceşitor Lumânărică ne este evocat cu duioşie[16]…”

 

I. Negoiţescu: “Cea mai mare parte din creaţia lui C. Negruzzi se desfăşoară sub semnul memorialismului… Pretutindeni apar tipuri ale vremii, fără îndoială după modelele autentice… Portretul umilului personaj din Lumânărică se dezvoltă într-o mică şi bună nuvelă care anticipează pe Agârbiceanu[17]…”

 

V. Streinu: “Iată-l pe Negruzzi, aşadar, în ipostaza de precursor al unor stări viitoare ale literaturii române, cum ar fi: poezia legendelor istorice, vodevilul, nuvela istorică, scrisorile, precum şi două mari direcţii ale prozei româneşti “estetica duioşiei” din Lumânărică şi “ţinuta cărturărească” a unor proze ale sale ce vor da naştere prozei estetice româneşti[18]…”

 

Eugen Simion : “…În seria „fiziologiilor“ trebuie să punem şi portretele executate cu pricepere de C. Negruzzi. În pricepere (talent, inspiraţie, intuiţie psihologică şi, evident, capacitate de expresie) intră şi puţină ironie. O ironie care este, când blândă – cazul „Lumânărică“ din scrisoarea a XIII-a, când aproape de maliţie ca în fiziologia provinţialului (un portret colectiv). Ironia este necesară portretului pentru a sugera mai bine complexitatea interioară a individului. G. Călinescu zicea, pe drept, că portretul este fiul maliţiei. C. Negruzzi pune, în portret, repet, şi puţină milostivenie – un sentiment care are şi o dimensiune religioasă, dacă nu este chiar esenţial religios. Lumânărică, pe numele lui adevărat Niţă, este un fel de Gavroche al uliţei moldave. Desculţ, încins cu o funie şi cu o traistă atârnată la şold, el „cerşitoreşte“ şi colindă bisericile pentru a împărţi lumânări şi a face fapte bune. Când află că o văduvă sărmană nu are cu ce-şi hrăni copiii, Lumânărică îi aduce, nu se ştie de unde, o vacă. Când preotului dintr-un cartier amarât îi lipsesc veşmintele pentru a sluji în biserică, Lumânărică face rost de stofe bogate şi le dăruieşte locaşului sfânt şi sărac. Portretul este puţin fantezist pentru că, dacă judecăm lucrurile drept, generozitatea acestui copil al străzii nu poate fi explicată în niciun fel. De unde să primească o vacă pentru a o putea, apoi, dărui văduvei nevoiaşe? De unde vin la repezeală stofele scumpe pentru biserica în suferinţă?… Întrebări fără răspuns. Sau este un răspuns: scriitorul a voit să fixeze un portret ideal, simbolic, un portret ieşit din crunta realitate[19]…”

 


[1] Antologie, bucăţi alese din scriitorii veacului XVIII şi XIX , Ed. Librăriei Fraţilor Şaraga, Iaşi, 1893

Bucăţi alese pentru popor, vol. 1, Ploeşti, Stablimentul de arte grafice „Progresul”, 1902

[2] N. Iorga – Fragmente autobiografice: Liceul în N. Iorga, Pagini alese, vol. I, Ed. Pt. Literatură, Buc., 1965 p. 44

[3] G. Călinescu – autor de manuale şcolare în Bălu, Ion, G. Călinescu, Ed. Cartea Românească, Buc., 1970 p. 473

[4] Hebdomadar înfiinţat în 1903 de patriotul român, protopopul greco-catolic al Clujului, Dr. Elie Dăianu. Revista a atras atenţia lui Caragiale, colaborarea lui Aron Cotruş şi Ion Agârbiceanu, dar şi a lui O. Goga şi N. Iorga.

[5]“Răvaşul”, An. VIII, nr. 1-2, ian-feb, Cluj, 1910 p. 78

[6] Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), a fost înfiinţată la Sibiu în 1861, cu rol însemnat în emanciparea culturală şi politică a românilor din Transilvania. Primul preşedinte al Astrei a fost Andrei Şaguna, vicepreşedinte Timotei Cipariu şi secretar George Bariţ.

[7] Transilvania,  Nr.4, iul-aug, Sibiu 1910  p. 202, 293, 301

[8] Seminarul Andreian din Sibiu, după numele întemeietorului său, Andrei Şaguna (1809- 1873) mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania.

[9] Transilvania,  Nr.4, iul-aug, Sibiu 1910  p. 301

[10] Lovera Romeo, Jacob Adolf, Joan Slaviei, Adolf Storch, Rumänische Konversations-Grammatik zum Schul-, Privat- und Selbstunterricht, J. Groos, Heidelberg, 1919  p. 218-219

[11] Lovera Romeo, Jacob Adolphe, Grammaire roumaine, Boyveau & Chevillet, Paris, 1912  p. 170-171

[12] Carte care cuprinde pe scurt viețile sfinților.; Calendar creştin în care apar înregistrate numele sfinților (pe zile). Din ngr. sinaxári(on)

[13] N. Iorga, Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte, Ed. Minerva, Buc., 1983 p.165

[14] Tudor Vianu,  Arta prozatorilor români, Ed. Contemporană, Buc., 1941

[15] Al. Piru, C. Negruzzi, Ed. Tineretului, 1966, p. 123

[16] E. Lovinescu – Costache Negruzzi, viaţa şi opera lui în E. Lovinescu, Opere, v. 3, Ed. Minerva, Buc., 1984 p.195, 279

[17] I. Negoiţescu – Istoria Literaturii române 1800-1945, Ed. Dacia, 2002, p. 36-37

[18] V. Streinu – C. Negruzzi, marele precursor În: Luceafărul, nr. 52, 1966, p. 1, 7

[19] Eugen Simion, C. Negruzzi (II) În: Cultura, nr. 204, Buc., 18 dec. 2008

Anunțuri

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: